Jumpin'Journal - pages of a diary (IV)

It's been a long time since my last Jumpin'Journal post. Today I'll dive straight into some music, movie and book recommendations while "jumping" in pictures from different locations. Let's start.

Sinaia - Cota 2000(1,3) , West Park Ploiesti(2)

How much I love music biography documentaries: the combination of hard work, struggle and talent is hypnotizing. My favourites are:
3. Amy - the life of Amy Winehouse struggling between drug problems, love triangles and childhood problems, a talent that we lost too soon.
2. Get On Up - the life of James Brown overcoming his poor childhood, a dismembered family and later drug and alchool addiction - a strict and driven man with a very clear vision, talent and passion.
1. La Môme(La Vie en Rose) - the life of the incredible Edith Piaf, a movie that makes me cry every time I watch it; Marion Cotillard is beyond amazing in this character - love, lost, tragedy, talent - a must see.

When it comes to music I am all the time searching for something new while the playlist on my phone slightly changes - I'm still listening to most of the same songs as I use to hear years ago.
Meanwhile I'm becoming a fan of the british singer Nao whose mix of electro and soul relaxes me - find more in my album review HERE!
Bruno Mars stole again the limelight with his latest hits collection intitled "24K MAGIC". While the first single with the same name reached number 4 on the Billboard Hot 100, the second one, "That's what I like", surpassed it and reaches number 3 on this week's chart. Bruno has it all in my opinion: the voice, the swag, the moves. Check out his Grammy performance below.



If you are a fan of TV series well then maybe we have some in common or I can recommend you couple of them. Lately I was absorbed by "Taboo" and "Vikings".
I absolutely adored the "Night Manager" mini serie with one of my favourite actors, Hugh Laurie (did you know he is also a singer?! - check out his blues album HERE!).

"The Night Manager" was nominated for 31 awards and has won twelve, including two Emmy Awards for director Susanne Bier and music composer Victor Reyes and three Golden Globes for Best Performance by an Actor for Tom Hiddleston, Best Performance for an Actress in a Supporting Role for Olivia Colman, and Best Performance for a Supporting Actor for Hugh Laurie.

Ploiesti(1), Suceava(2), Alexandru Ioan Cuza Park Bucharest(3)

When it comes to books I have to admit I read more in the past 3 months than I did in the last year. If you're in the mood for an easy yet interesting reading I recommend you "La disparition de Richard Taylor" by Arnaud Cathrine: On May 16, 1998 Richard Taylor disappears without a trace and without apparent reason. The book is a serie of testimonies of women in the life of Richard or of those that he meets in the years that follow his getaway. In the game of shadows and lights, we discover fragments of an existence of a man who grew up by the book, doing all that it was expected from him and that suddenly wakes up not knowing who he truly is or what he really wants.

Another book that got me hooked from the first page is "The Magus" by John Fowles.
"This daring literary thriller, rich with eroticism and suspense, is one of John Fowles's best-loved and bestselling novels and has contributed significantly to his international reputation as a writer of the first rank. At the center of The Magus is Nicholas Urfe, a young Englishman who accepts a teaching position on a remote Greek island, where he befriends a local millionaire. The friendship soon evolves into a deadly game in which reality and fantasy are deliberately manipulated, and Nicholas finds that he must fight not only for his sanity but for his very survival."(Goodreads) 

Cantacuzino Castle Busteni(1,2), Mt. Ainos Kefalonia Greece(3)

Right now I just started reading "The Road less traveled" by M. Scott Peck. This book is by now a classic in the field of psychology. Yet, it's written for a mainstream audience and goes through some of the basic tenets of psychological theory (e.g. attachment, individuation, boundaries, delayed gratification) but does so through the lense of spiritual growth. Peck is an excellent writer and fine therapist who is sensitive to the issues of spirituality.

Here is how the book starts:
"Life is difficult. This is a great truth, one of the greatest truths. It is a great truth because once we truly see this truth, we transcend it. Once we truly know that life is difficult--once we truly understand and accept it--then life is no longer difficult. Because once it is accepted, the fact that life is difficult no longer matters."

Which are your favourite TV shows right now? What are you listening to lately and what you plan reading? Leave your comments below.

Untill next time check out some more Jumpin'Journal:

Jumpin'Journal - pages of a diary (I)
Jumpin'Journal - pages of a diary (II)
Jumpin'Journal - pages of a diary (III)


Beldi

Maybe you also listen to: NAO - For All We Know

It's been quite a long time since my last album review and I wanted since couple of months ago to direct your attention towards this one. It's my first post of this year and the first time I'm writing an album review in English so...here goes.
The british singer, Nao, caught my eye a year ago while I was surfing between new tracks on Youtube.

Neo Jessica Joshua, better known as Nao, is a British singer-songwriter and record producer from East London. Her sound has been described as soul combined with electronic music, funk and R&B.(Wikipedia)

"For All We Know" is a beautiful mix of R&B, soul and electronic cuts. "This former backing vocalist’s soulful, involving debut album is at first glance a thoroughly up-to-date digital workout with a long cast list of co-producers bringing their A-game (the jazz-trained Nao has co-producer credits throughout). Somehow, unity of vision pervades." (The Guardian)

Nao penned her first song in 2013 and her first single, "So Good", helped her create her template for an emotionally pop that gives away little about its creator. "On "For All We Know", Nao autopsies various relationships—with friends, lovers, outgrown versions of herself—and, having decided what went wrong, calmly takes down the perpetrators."(Pitchfork)

Nao’s tone is filled with romantic defiance, even when, as on breakout single “Bad Blood” the lost love under her microscope is platonic. The chorus sounds tremendous. The video increases the "alien" atmosphere offered by Nao's vocals.



“Fool to Love”, a song about a doomed relationship, resonated a lot with myself. She sings with the weight of lessons learned: “I’m wise and I’m older”.

 

Nao's angelic voice oscillates between euphoria and self-examination. “In the Morning” strikes harder as she acts the part of a lover too polite to say it’s over. “Buried all my feelings, I’m withholding,” she sings, uneasily. “I tried to leave him signs ... Are they hard to recognize?”.



Other songs that I listen on repeat from this album are "Inhale Exhale", "Get to Know Ya" and "We Don't Give A" - admiring the contrast between abrasive beats and silky seductive vocals.
“Get to Know Ya” opens the album with funk guitars and melismatic melodies, before “Inhale Exhale” bounces it up a notch with a lusty bass strut that melts away as melodies zipwire across octaves.

 

The album contains 18-tracks; the songs can impress with their "breadth: “Blue Wine” a moment of cosmic relief, winds down to slow-jam tempo, but blossoms into something exquisitely languid and sprawling. Again on “Blue Wine” the music feels emotionally descriptive without the need for disclosure—“broken emotions” are the narrator’s ailment, we’re told. But when vagueness is a catalyst, rather than a stand-in for passion, its evasive profundity teaches you to look for what’s missing."(Pitchfork)

 

If you liked my review, be sure to check out some of my previous ones below:

Jessie Ware
Hozier
FKA Twigs
Azealia Banks

Until next time enjoy the snow! :)

Beldi

Poate asculti si tu: Azealia Banks - Broke With Expensive Taste

     Au trecut 3 ani de cand Azealia a aparut subit din undergroundul New York-ez cu single-ul "212". "212" a fost rampa ei de lansare, samanta triumfului si in acelasi timp a controversialitatii ce a urmat. Cu abilitati de a canta versuri profane si refrene angelice, de a imbina rap-ul cu house-ul anilor '90 si atitudinea de strada cu outfitt-urile de runway, Azealia si-a creat cu usurinta o poarta de intrare in lumea muzicala.

     Mai intai a sosit mixtape-ul "Fantasea"(2012) care promitea mult, apoi ep-ul "1991" cu 4 melodii originale , fiecare insotita de un videoclip. In timpul asta muzica curgea, notorietatea ei crestea si toata lumea astepta albumul de debut cu nerabdare. Imi amintesc ca scriam prin 2012 despre ea intr-un articol pe urban.ro si eram entuziasmat de prospetimea care o aducea pe piata rap.
     Insa in timp ce munca pentru albumul de debut a inceput sub aripa Interscope Records, Azealia s-a poticnit in primul rand din cauza neintelegerilor artistice cu casa de productie si in al doilea rand din cauza comportamentului ei pe retelele de socializare unde s-a luat in mod direct, folosind cuvinte deloc ortodoxe , de T.I. si Iggy Azalea, Perez Hilton, Baauer, Pharell si Disclosure, asta costand-o colaborari cu ei si eventual desfacerea contractului cu Interscope.



     "Broke With Expensive Taste" a fost lansat in urma cu o luna fara multa promovare, mai exact printr-un simplu tweet. Perioada lunga in care a fost conceput a diminuat considerabil asteptarile si nu a fost deloc surprinzator faptul ca jumatate din el contine materiale deja auzite, in timp ce a doua jumatate e fresh, suna intrigant si ciudat, insa nu se imbina destul de bine cu prima.



     Dupa ce asculti primele 3 cantece de pe album intelegi de ce Interscope si-a pus intrebarea: "Ce facem cu albumul asta?". "Idle Delilah" combina fara efort elemente de house, dubstep si muzica caraibiana. Este urmat de "Gimme a Chance", cu o linie melodica in care basul si trompetele predomina pe un fundal impregnat de influente post-disco care se transforma in merengue in timp ce artista trece de la rap in engleza la spaniola. "Desperado" imprumuta o portiune din "Bandelero Desperado" a lui MJ Cole de la inceputul lui 2000 pe care Azealia arunca versuri cu o usurinta impresionanta intr-un ritm impecabil incat mi-a trebuit cateva ascultari ca sa realizez ca fiecare vers din strofe are aceeasi rima.



     Per total singurul element care unifica albumul este vocea ei si e usor de inteles de ce o casa de discuri ar fi reticenta sa-l lanseze ascultatorilor care nu au urmarit-o pana acum. "Nude Beach a Go-Go" apare pe album ca nuca in perete, ca o bucata de tort in mijlocul unei intersectii la ora de varf; insa nu pot trece cu vederea melodii precum "Heavy Metal and Reflective", "Chasing Time" sau "Jfk"(feat. Theophilus London) care sunt adevarate club bangerz.



     Pana la finalul albumului am ajuns sa o vad pe Azealia ca un artist dance pop capabil de a combina rime grele si flow comparabil cu artisti rap consacrati, elemente de pop, house si rap care o fac sa para dinamica, flexibila si in concluzie complexa. As putea sa o compar cu Drake si Nicki Minaj pentru faptul ca este si raperita si cantareata in acelasi timp.

     Hip hop-ul New York-ez din ultimii ani se indreapta catre o zona in care artistii combina rap-ul cu liniile melodice experimentale, dance, house, trip-hop etc, iar rimele rapide si flow-ul solid cu bucati de pop. Ei bine, Azealia Banks se incadreaza de minune in aceasta zona in timp ce evidentiaza doua parti diferite ale orasului, periferia cu limbajul brutal, rimele tari si mixul de freestyle, reggaeton sau bachata si viata de noapte a cluburilor cu ritmuri hipnotizante, care te prind fara sa vrei.

     Personal albumul asta ma face sa ma misc, pare o cursa de montagne-russe, cu urcusuri si coborasuri, schimbari de directie si altitudine, care odata ajunsa la final te face sa mai vrei sa urci inca o data; de aceea primeste un 9.


Beldi


P.S.: Despre Azealia scriam cu ceva in urma AICI !!!. Pentru cei interesati de hip-hop si RnB experimental recomand Frank Ocean - "channel Orange" sau FKA Twigz - "LP1".

Poate asculti si tu: FKA Twigs - LP1

     Tahliah Debrett Barnett, cunoscuta dupa numele de scena FKA twigs, este o cantautoare engleza, producatoare si dansatoare, nascuta in Gloucestershire si stabilita pentru moment in Londra. Albumul sau de debut, LP1, a aparut in august 2014 si a fost ridicat in slavi de criticii de specialitate, ajungand in primiele 10 pozitii ale multor topuri de sfarsit de an (Pitchfork, Time).

     Pe FKA Twigs am descoperit-o din intamplare de curand. Am fost intrigrat de melodia "Two Weeks" si videoclipul acesteia si am decis sa ascult intregul album.
     Pentru ascultatorul de rand, obisnuit cu pop-ul comercial ce poate fi auzit la orice post de radio sau tv zilnic, nu e o ascultare usor de digerat. Mixul de RnB si electro, sunete ascutite, beat-uri tari si melodii aritmice creeaza o aura de mister asupra artistei si te transpune intr-un univers futuristic.



     Cand vine vorbe de imagine, FKA Twigs stie un lucru sau doua despre crearea acesteia. Fiecare cantec lansat pana acum, vezi cele doua EP-uri precedente debutului, este acompaniat de un videoclip. Tot ceea ce acestora le lipseste la capitolul poveste, scenografie sau orice altceva, compenseaza prin abilitatea de a te atrage, de a te invalui si a te tine prins intrebandu-te cine, mai exact, este acest personaj.
     Tahliah si-a inceput cariera in industria muzicala ca backup dancer in videoclipuri, ceea ce intr-un fel, i-a oferit o anumita faima, dar nu pentru ceea ce era ea cu adevarat ci mai degraba ca fiind "acea fata" din videoclipul X sau Y. In situatiile in care era recunoscuta pe strada pentru asta obisnuia sa minta si sa spuna ca nu este ea, ca doar seamana cu respectiva persoana. Si astfel, dupa cum spunea chiar ea insasi, a invatat sa minta: "No, that's not me. No, I get that a lot."
     Referitor la aceasta situatie, pe albumul de debut exista melodia "Video Girl" care este de fapt unul dintre cele mai directe cantece: "Is she the girl that's from the video?/ You lie and you lie and you lie." Si toate artificiile au devenit un mod de a scoate adevarul dintr-o minciuna deoarece pana la urma ce altceva este muzica ei, ce sunt videoclipurile ei daca nu un mod elaborat de a spune: "No, I'm not that girl from the video. This is who I am"?



     FKA Twigs nu este o textiera stralucita, cel putin nu inca. Unele dintre rimele ei pica greoi ca si cand ar bajbai prin intuneric dupa ele si le-ar prinde pe cele mai apropiate: "If the flame gets blown out and you shine/ I will know that you cannot be mine"; dar atunci cand pune punctul pe i, prinde exact esenta unui lucru. The Weeknd si-ar dori sa faca depravarea sa sune atat de sfasietoare cum o face ea in "Two Weeks": "Higher than a motherfucker", "I can fuck you better than her." In plus Twigs are un lucru special, numai al ei, care ii face fanteziile intortocheate sa sune si mai tentant.



     Daca "Two Weeks" reprezinta centrul senzualitatii albumului, "Pendulum" este epicentrul suferintei cu aerul sau sfasietor: "So lonely trying to be yours." Din punct de vedere al versurilor, cantecul o gaseste pe FKA Twigs in cel mai sincer si clar moment al sau. Ritmul e construit pe ceea ce seamana cu sunetele unei rulete care se invarte iar si iar spalata in sunetele sintetizatoarelor.



     La inceputul cantecului canta: "Lately I'm not so present now" iar versul tinteste direct esenta identitatii sale. Pana la urma vorbim despre o artista al carui nume sugereaza o desincronizare. "FKA" este abrevierea pentru "Formerly Known As". (Anterior Cunoscuta Ca), (nu) multumita avocatilor unui alt artist numit Twigs. Acel FKA este un mod de a masca marele semn de intrebare. Anterior cunoscuta ca, ok, insa cine este ea acum? Este inca "acea fata" din videoclipul X? 
     "I can't recognize me," canta in incheierea lui "Video Girl", insa pentru noi toti ceilalti, prin albumul LP1, e propulsata direct in centrul atentiei si este greu sa o pierdem din vedere.

     Revista Time i-a acordat albumului o recenzie pozitiva spunand ca FKA Twigs "a facut acea tranzitie catre unul dintre cele mai convingatoare si complexe acte in RnB." Albumul LP1 a fost nominalizat anul acesta la premiul Mercury.
     FKA Twigs a aparut pentru prima data in fata publicului american in emisiunea "The Tonight Show with Jimmy Fallon" pe 4 noiembrie, unde dupa parerea mea a lasat o impresie foarte bune vizual vorbind, insa la capitolul vocal ar fi putut mai mult. Piesele ei suna foarte bine inregistrate in studio insa sunt tare curios cum vor suna live pentru ca per total sunt calme si de atmosfera mai degraba decat pentru un show de proportii mari.

     Albumul primeste un 8 din partea mea. Il recomand celor ce vor sa experimenteze un sound nou.

P.S.: Pentru cei care prefera ceva calm, insa mai putin intortocheat, recomand Jessie Ware - "Tough Love" sau Hozier - "Hozier".

Poate asculti si tu: Hozier - Hozier

     Cu o voce mare, emotionanta si capabila sa plonjeze in adancul intunecat iar apoi sa erupa intr-un urlet lupin, Andrew Hozier-Byrne a devenit "the next big thing" in urma cu un an in Irlanda cand single-ul "Take me To Church" a ajuns pana pe pozitia secunda a topului de specialitate.
      Cantecul este un blues cu carente dramatice in care relatia Irlandei cu biserica catolica este comparata cu o relatie de dragoste toxica ("I'll worship like a dog at the shrine of your lies/ I'll tell you my sins and you can sharpen your knife") iar videoclipul condamna actiunile brutale ale guvernului rus asupra homosexualilor.



      Fiul unui baterist care activa intr-o trupa de blues, Hozier a fost crescut in Wicklow ascultand Muddy Waters, John Lee Hooker, Blind Willie Johnson, Chess Records si Motown. Mai tarziu a descoperit jazz-ul si s-a indragostit de Ella Fitzgerald si Nina Simone si de rock-ul sumbru al lui Pink Floyd si Tom Waits. Pentru o vreme parea ca are doua personalitati muzicale diferite, una careia ii placea sa cante rock in diverse pub-uri si alta care studia muzica la colegiul Trinity si canta in corul Anuna (2009-2012).

     Insa odata cu trecerea timpului si experienta dobandita, Hozier a reusit sa combine cele doua lumi in sunetele dulci ale propriilor cantece, un mix de mormaieli specifice gospel-ului care se umfla tandru sub asprimea rifurilor de chitara si a aplaudatului. Aceasta combinatie adauga un aer matur, grav si o oarecare stare religioasa versurilor romantice, uneori obsesive care il gasesc osciland intre dragoste si abuz.



    In "From Eden" , unde vocea lui aduce usor cu cea a lui Sting, se "taraste" pana la usa fetei iubite pentru a-si exprima uimirea de a intalni o persoana atat magica, atat de tragica in timp ce in "Work Song" isi admira partenera pentru iubirea si acceptarea de care a dat dovada in ciuda tuturor relelor savarsite de el inainte de a o intalni ("No grave can hold my body down/ I'll crawl home to her").



     Duetul folk "In a Week" , interpretat alaturi de cantareata irlandeza Karen Cowley, descrie intalnirea a doi iubiti si dorinta de a fi impreuna pentru totdeauna, pe lumea cealalta. Cantecul se incheie cu promisiunea ca dupa ce trupurile lor nu vor mai exista atunci in sfarsit vor fi "acasa".



      "Someone New"  incepe romantic, lejer doar pentru a urca inspre un refren jucaus ("I fall in love just a little/ Oh a little bit, everyday with someone new.")



     Inzestrat cu o voce senzuala si un conflict interior misterios si atragator, Hozier amesteca elemente de r&b, soul si blues pentru a creea piese precum "Angel Of Small Death & The Codeine Scene" , preferata mea de pe album.

     Albumul suna bine si primeste un 8/10 din partea mea.

P.S.: Poate te-ar interesa si cel de-al 2-lea album al talentatei Jessie Ware - "Tough Love", un mix romantic intre vocea sa aerata si sunetele electro-blues sau albumul semnat Hugh Laurie aka. Dr. House - "Didn't It Rain" , o portie de cantece blues si jazz numai buna de ascultat la caldurica, departe de gerul de afara

     Pana data viitoare, muzica buna in timpane!


     Beldi

Poate asculti si tu: Jessie Ware - "Tough Love"

     A trecut ceva timp bun de cand am scris ultima oara o recenzie a unui album si intr-un final momentul potrivit a aparut. Cel de-al 2-lea album semnat Jessie Ware, "Tough Love", imi incanta de o saptamana timpanele. Simt cum ma indragostesc din nou de vocea aerata a lui Jessie si de modul in care se impleteste delicat si fara efort cu beat-urile electronice.

     De la primul album Jessie s-a dovedit a fi o cantareata talentata care proiecteaza un gust interesant in muzica si care are o intuitie extraordinara cand vine vorba de alegerea producatorilor cu care colaboreaza. Viziunea ei muzicala se invarte in jurul unui sound experimental care este foarte rar intalnit in peisajul muzical actual.



     Nu foarte des am intalnit o cantareata care sa ma incante intr-un mod atat de delicios si placut fara a tinde sa sune plictisitor. In momentele ei cele mai bune Jessie suna cu adevarat interesant fara sa lase impresia ca ar depune un efort ca sa o faca.

     Urmand debutul sau exceptional din 2012, "Devotion", Jessie abordeaza o varietate de genuri muzicale care ii permit sa ajunga la ascultatori noi, ascultatori cu urechi focusate pe muzica comerciala de exemplu. Unele dintre piesele care o ajuta sa faca acest lucru, precum midtempo-ul "Want Your Feeling" sau “Sweetest Song”, ii vin ca o manusa, fara a lasa impresia ca doar ar cocheta cu ele. Totodata unul dintre single-urile care promoveaza albumul, "Say You Love Me", scris impreuna cu Ed Sheeran, este o balada acustica emotionanta care iti intra cu usurinta pe sub piele; un cantec sentimental care nu reinventeaza neaparat roata muzicii pop.



     Astfel mixul dintre experimental si traditional, soul, pop si electronic plus versurile melancolice alaturi de interpretarea diafana a lui Jessie, sunt ingredientele perfecte pentru un album melodios care ar putea rula ca background muzical in timpul unei expozitii sau al unei seri festive insa si in noptile reci de iarna, la lumina focului din semineu, alaturi de jumatatea ta.
     Personal imi plac "Cruel", "Say You Love Me" si "Champagne Showers".



     M-am bucurat foarte mult ca am reusit sa o vad in concert pe 30 noiembrie 2012 alaturi de Jamie Woon la Romexpo si sper sa ajung la sfarsitul lui ianuarie pe O2 Arena in Londra pentru a asculta si piesele noi.



     Albumul primeste un 9,5 de la mine. Il recomand cu caldura.

 P.s.: Arunca un ochi si peste recenzia albumului de debut semnat Jessie Ware - "Devotion", si spune-mi ce crezi despre el intr-un comentariu.


 Beldi