Mai intai a sosit mixtape-ul "Fantasea"(2012) care promitea mult, apoi ep-ul "1991" cu 4 melodii originale , fiecare insotita de un videoclip. In timpul asta muzica curgea, notorietatea ei crestea si toata lumea astepta albumul de debut cu nerabdare. Imi amintesc ca scriam prin 2012 despre ea intr-un articol pe urban.ro si eram entuziasmat de prospetimea care o aducea pe piata rap.
Insa in timp ce munca pentru albumul de debut a inceput sub aripa Interscope Records, Azealia s-a poticnit in primul rand din cauza neintelegerilor artistice cu casa de productie si in al doilea rand din cauza comportamentului ei pe retelele de socializare unde s-a luat in mod direct, folosind cuvinte deloc ortodoxe , de T.I. si Iggy Azalea, Perez Hilton, Baauer, Pharell si Disclosure, asta costand-o colaborari cu ei si eventual desfacerea contractului cu Interscope.
"Broke With Expensive Taste" a fost lansat in urma cu o luna fara multa promovare, mai exact printr-un simplu tweet. Perioada lunga in care a fost conceput a diminuat considerabil asteptarile si nu a fost deloc surprinzator faptul ca jumatate din el contine materiale deja auzite, in timp ce a doua jumatate e fresh, suna intrigant si ciudat, insa nu se imbina destul de bine cu prima.
Dupa ce asculti primele 3 cantece de pe album intelegi de ce Interscope si-a pus intrebarea: "Ce facem cu albumul asta?". "Idle Delilah" combina fara efort elemente de house, dubstep si muzica caraibiana. Este urmat de "Gimme a Chance", cu o linie melodica in care basul si trompetele predomina pe un fundal impregnat de influente post-disco care se transforma in merengue in timp ce artista trece de la rap in engleza la spaniola. "Desperado" imprumuta o portiune din "Bandelero Desperado" a lui MJ Cole de la inceputul lui 2000 pe care Azealia arunca versuri cu o usurinta impresionanta intr-un ritm impecabil incat mi-a trebuit cateva ascultari ca sa realizez ca fiecare vers din strofe are aceeasi rima.
Per total singurul element care unifica albumul este vocea ei si e usor de inteles de ce o casa de discuri ar fi reticenta sa-l lanseze ascultatorilor care nu au urmarit-o pana acum. "Nude Beach a Go-Go" apare pe album ca nuca in perete, ca o bucata de tort in mijlocul unei intersectii la ora de varf; insa nu pot trece cu vederea melodii precum "Heavy Metal and Reflective", "Chasing Time" sau "Jfk"(feat. Theophilus London) care sunt adevarate club bangerz.
Pana la finalul albumului am ajuns sa o vad pe Azealia ca un artist dance pop capabil de a combina rime grele si flow comparabil cu artisti rap consacrati, elemente de pop, house si rap care o fac sa para dinamica, flexibila si in concluzie complexa. As putea sa o compar cu Drake si Nicki Minaj pentru faptul ca este si raperita si cantareata in acelasi timp.
Hip hop-ul New York-ez din ultimii ani se indreapta catre o zona in care artistii combina rap-ul cu liniile melodice experimentale, dance, house, trip-hop etc, iar rimele rapide si flow-ul solid cu bucati de pop. Ei bine, Azealia Banks se incadreaza de minune in aceasta zona in timp ce evidentiaza doua parti diferite ale orasului, periferia cu limbajul brutal, rimele tari si mixul de freestyle, reggaeton sau bachata si viata de noapte a cluburilor cu ritmuri hipnotizante, care te prind fara sa vrei.
Personal albumul asta ma face sa ma misc, pare o cursa de montagne-russe, cu urcusuri si coborasuri, schimbari de directie si altitudine, care odata ajunsa la final te face sa mai vrei sa urci inca o data; de aceea primeste un 9.
Beldi
P.S.: Despre Azealia scriam cu ceva in urma AICI !!!. Pentru cei interesati de hip-hop si RnB experimental recomand Frank Ocean - "channel Orange" sau FKA Twigz - "LP1".
