Poate asculti si tu: The XX - Coexist

Au trecut 3 ani de cand cei de la The XX au sedus multimile cu minimalistul, sinistrul si totodata sexy-ul album "XX" doar ca apoi sa le lase atarnand si hranindu-se cu zvonuri despre noul material. Dar acum, precum o fosta iubita care speram se se reintoarca cu toate ca stim ca ne face rau, The XX sunt aici.

Subtilitatea vine in mai multe nuante, uneori atat de usoare incat sunt aproape imperceptibile. The XX, castigatori ai premiului Mercury cu albumul lor de debut din 2009 , nu au avut niciodata de gand sa-si revizuiasca sunetul pentru albumul numarul doi; dar ascultati de cateva "Coexist" si veti observa cat de evidenta este evolutia trio-ului din Londra.

La o prima ascultare, putine par a se fi schimbat. Pe "Angels" vocea delicata a lui Romy Madley Croft pluteste pe sunetele unei chitari care isi face simtita prezenta printr-o calmitate fara efort.
 

"Coexist" nu este o continuare directa din trecut; The XX s-au desprins din rutina de umplere a spatiilor goale cu ganduri despre ceea ce se va intampla in continuare, pentru a redescoperi viata in afara trupei. Odata cu plecarea lui Baria Qureshi din trupa, idei proaspete au luat nastere si multe si-au gasit locul pe noul album.

Din punct de vedere liric este un album de dragoste, de la primele bufeuri de afectiune pana la trauma separarii. Aceasta constanta permite muzicii sa se roteasca in forme noi. "Try" incepe cu un vuiet strangulat si sintetizat ce ne aminteste de G-funk; "Reunion" se desfasoara pe fundalul sunetelor ce ne poarta cu gandul la Caraibe iar "Swept Away" are un beat mai alert si totodata clasic care paseste foarte subtil.
 

Cei de la The XX au progresat, in urma sutelor de concerte sustinute in ultimii 3 ani, increderea lor a crescut si poate fi simtita pe fiecare dintre noile piese.

Unii ar putea pierde din vedere designul general minimalist al trupei, insa "Coexist" nu este un album cu piese de la care te astepti sa ti se taie rasuflarea prin ritmul lor : o reducere la tacere pe "Missing" este urmata de o revenire extraordinara a vocii lui Oliver Sim, acompaniat de chitara. E un moment electrizant.
 

Cu un stil muzical deosebit si usor de recunoscut, provocarea ridicata de cel de-al 2-lea album semnat The XX a fost pe de-o parte de a-si diversifica si extinde paleta de sunete iar pe de alta parte de a satisface cerintele unui public imens. Prin rafinament, mai degraba decat prin reinventare, au reusit sa surprinda audienta si implicit si pe mine. Il decorez cu un 9/10.

Despre albumul de debut am vorbit intr-una dintre postarile trecute pe care o puteti gasi AICI!