Promenada cu incident

Ne-am dat jos din tren in Sinaia inarmati cu entuziasm si inspirand pofticiosi aerul proaspat de munte. Urmau doua zile departe de jungla de asfalt, departe de fetele cunoscute si aceleasi replici obiective , insa care ascund atatea urzeli , de la locul de munca. Ajunsesem pe peronul principal al garii cand am observat ca rucsacul unui prieten ...nu era de fapt al lui. Intr-o fractiune de secunda am intors privirea catre trenul care tocmai pleca, doar pentru a strange din buze si a cresta niste riduri adanci pe frunte.

Am mers la politia feroviara sa raportam micul incident si am avut noroc. Rucsacul nostru a ramas la Busteni insa ce ne facem cu cel pe care-l aveam?! Cu reticenta am cotrobait prin el in speranta ca vom gasi un act de identitate sau vreun detaliu care sa ne ofere orice fel de informatie despre posesorii lui. In buzunarul din fata am gasit un carnetel cu cateva data scrise in engleza - flashback - in fata noastra in tren statea un cuplu in varsta de englezi. Cu inca putin noroc am reusit sa aflam ca acestia au coborat in Brasov.

Cum necum in momentul urmator eram in microbuzul catre Busteni, aproape starciti de multimea de muncitori dornici sa ajunga la familiile lor dupa o zi de munca care probabil li s-a parut ca nu se mai termina caci era weekend. Ajunsi in Busteni am pus-o de cateva drumuri intre politia feroviera - total inexistenta - si cea locala doar ca sa ni se spuna sa asteptam ca va dura ceva timp pana lamuresc ei situatiunea. Hmm?! Greu , greu, coane Costica! Agentul de politie ne-a recomandat un mall unde putem bea o cafea. Cu un amestec de mirare, indignare si frustrare in priviri am luat-o la pas insa parca ni s-au mai luminat privirile cand am intalnit semnul ce indica "Castelul Cantacuzino".

Nu stiu despre voi insa eu unul sunt mare fan castele, locuri medievale si legende. In nici macar un sfert de ora treceam poarta castelului doar ca sa fim opriti pentru a plati o taxa de 20RON pentru fotografierea in curtea acestuia. Aw, well, o platim si pe asta si apoi dai cu focalizarea,click-ul si lumina. Castelul este elegant, impunator, la poalele acestuia, chiar sub aleea principala, descoperind un mic elesteu cu o pestera racoroasa. Ajunsi in fata intrarii principale cu greu mi-am lasat aparatul foto din maini doar pentru a le mi le ocupa cu o bere neagra rece.

Privelistea iti taie pur si simplu rasuflarea. N-o sa ma apuc de descrieri pastelate ci doar o sa va las sa va desfatati cu pozele de mai jos. Peste aproximativ o ora am primit un telefon de la politie conform caruia sa ne prezentam la post. "-Da,sa traiti!" si ca vantul si ca gandul am pornit pe drum inapoi cu promisiunea de a reveni si a vizita interiorul acestui castel. I-am gasit pe batraneii englezi asteptandu-ne cuminti. Ne-am cerut scuze pentru incidentul creat, am facut schimb de bagaje, de cateva replici de complezenta si ne-am luat la revedere urandu-ne reciproc drum bun.

Totul e bine cand se termina cu bine!