"Donna avea 2 ani..."

"Donna avea 2 ani cand s-a intamplat. Nu-si aminteste nimic. Timpul a trecut si noua ne place sa credem ca ne-am schimbat dar de fapt totul e la fel. Am apasat clanta si usa s-a deschis. Blonda din dreptul mesei,tipul cu sapca albastra si cei doi interlocutori ai lui au intors privirea inspre mine. Jacheta mea inca miroase a benzina. N-a fost o zi usoara de munca. Inchid incet usa,imi sterg sudoarea imaginara de pe frunte si strang din buze. Dau din cap si ei imi raspund la salut. Era vara atunci. Prima noastra iesire in mijlocul naturii. Conduceam un Chevy batran care parea sa se dezmembreze total la cel mai mic impact dar care era comoara mea. Lidia radea in dreapta mea. Donna era in bratele ei si cateva raze de soare o faceau sa-si tina ochii intredeschisi. La radio se auzea Bryan Adams - Summer of '69. Aveam o urma copilareasca de zambet intiparita pe chip. Annie fredona de pe bancheta din spate. Isi legana ursuletul de plus in ritmul melodiei,Tommy-bear,dupa numele unchiului ei preferat,fratele Lidiei.
-Haide,tata,canta cu mine!imi spuse.
Am zambit un pic jenat:
-Sunt prea batran pentru asta.
-Ce? Batran? Nu poti fii serios!?! Asta ar insemna ca si eu sunt batrana,iar Jackie mi-a spus acum cateva zile ca nu-mi da mai mult de 25 de ani! mi-a dat Lidia peste nas.
-Oho,ai vrea tu!i-am zambit ironic inapoi.
-Bucata ruginita ce esti!mi-o taie din scurt.
-Nu,tata e cel mai tare!
-Merci,Annie! Vezi,Lidia,o am pe cea mare de partea mea. Jocul s-a terminat. Echipa albastra castiga. Bate palma,Annie!
-Nu,nu,nu! Eu o am pe cea mai dulce fiinta din lume chiar aici si ea valoreaza cat un jackpot de 1000 de puncte. Voi ati pierdut,noi am castigat. Si ii atinse palma Donnei in semn de onorare a victoriei. Apoi zambi,atat de cald inspre mine incat pret de o secunda toate momentele frumoase pe care le-am petrecut mi-au trecut ca un flashback prin fata ochilor: prima intalnire,primul sarut,prima noapte uitandu-ne la stele,nasterea lui Annie,nunta,nasterea Donnei,aniversarile,toate momentele de tandrete alaturi de femeia visurilor mele. Am luat-o de mana si i-am zambit inapoi din toata inima.
De-atunci nu am mai stiut sa zambesc. A fost ca si cum as fi uitat sa merg pe bicicleta,ca si cum as fi uitat sa inot. Asa,dintr-o data s-a ivit un perete negru intre gandurile mele si actiuni. Imi imaginam ca merg pe bicicleta,eram urcat in sa dar la prima pedalare imi pierdeam echilibrul si cadeam cu barbia in pamant. In clipa exact urmatoare eram in apa. Stiam ca trebuie sa dau din maini si din picioare pantru a ramane la suprafata dar era ca si cum aveam doua ghiulele legate de picioare. La fel era si cu zambitul. Din politete sau la o gluma buna as fi vrut sa-mi ridic colturile gurii,sa-mi curbez usor buzele in sus dar muschii fetei parca imi erau paralizati. Creierul meu isi pierduse functia prin care se realiza zambetul. 17 iulie e ziua in care zambetul meu a murit.
Am tras un scaun si m-am asezat. Tipul cu sapca albastra a luat loc langa mine si ceilalti rand pe rand la fel. Un tanar cu ochelari si camasa galbena s-a apropiat de pupitrul din fata noastra si ne-a salutat:
-Bine ati venit! Sper ca toti ati avut un weekend linistit. O sa incep prin a va spune ca azi este o zi mareata pentru cineva de aici. Chase,te rog,vino in fata sa ne impartasesti bucuria ta.
Inchid ochii pret de cateva clipe. Inspir adanc si ma ridic. Merg la pupitru si incerc sa-mi adun vorbele. Imi dreg vocea si incep:
-Salut!Eu sunt Chase!
-Buna,Chase!spun toti in cor.
-Azi implinesc 6 luni de cand am baut ultima data.
Ei ma aplauda. Imi ridic capul din pamant. Vad cateva zambete de incurajare. Ma cred un castigator. Dar ei nu stiu. Nu stiu ca eu sunt cel mai mare invins. Azi se implinesc 2 ani de cand Lidia mi-a ucis copilul."