Din totdeauna m-am regasit in unul dintre colturile ringului, transpirat, inversunat, nelinistit. Iar ea, tacuta ca de obicei, cu un zambet compatimitor, ma priveste blajin aproape indiferent. Stie ca sunt dispus sa lupt pana in panzele albe pentru ceea ce imi doresc acum,in momentul acesta. Stie ca va castiga. E atat de sigura. Oh,da! Ii pot citi siguranta impunatoare in ochi. As vrea sa fie sfidatoare, sa se dea mare si sa se impuna; sa se laude singura cu toate tertipurile sale de pret si sa-mi dea peste nas cu manusa de duel. Insa ea este atat de linistita si sigura pe sine fara a intrece vreo regula de bun simt , incat ma scoate din minti. E ca un drog. O vreau asa de tare dar totusi ma lupt caci stiu ca-mi va da dependenta, iar eu sunt un animal salbatic, sunt un leu …nimeni nu-mi dicteaza ce si cum sa fac; eu sunt propriul meu stapan. Jocul picioarelor si pumnii stransi, proteza de protectie ma jeneaza, parca nu mai pot respira, vreau sa aud gongul! Nu e nici prima si cu siguranta nici ultima mea rafuiala cu Rabdarea. O sa ma invete inca o data aceeasi lectie, aceeasi lectie pe care eu, ca un copil incapatanat ce sunt, refuz sa o retin si de aceea revin de fiecare data in acest ring pentru a-mi fi predata si explicata. Rabdarea n-o sa ma ia la pumni cu toate ca as vrea sa o vad vanata, ea nu o sa imi aplice vreun croseu stanga sau vreun uppercut cu toate ca mi-as dori sa o vad K.O., ea isi va pastra manierele, se va misca gratios intr-un dans de stanga-dreapta si ma va ameti din trei piruete. O piedica pusa cu delicatete sau un suav branci ma va trimite cu fata la podea. Ea nu va rade batjocoritor in spatele meu si nu-si va sarbatori victoria deoarece cu fiecare data cand ma gaseste in ring, gata de inca un meci, stie ca a pierdut…. Poate de aceea e si atat de tacuta…poate e de fapt trista…Rabdarea tot incearca sa-mi spuna ca lucrurile bune vin pentru cei ce asteapta insa eu ca un nebun i-o intorc spunand ca am asteptat deja prea mult; fiecare zi irosita nu se mai intoarce…nu poti cumpara momentele trecute. Iar ea ma priveste cu mila si-mi spune ca sunt zile irosite doar daca stau si ma gandesc ca nu pot avea ceea ce-mi doresc acum…intr-un viitor apropiat voi fi fericit insa pana atunci ar trebui sa valorific fiecare clipa…o carte citita, o plimbare cu un prieten, un film, sunt atatea lucruri cu care mi-as putea umple timpul in loc sa ma gandesc doar la ceea ce vreau acum, aici…ca un copil rasfatat ce sunt. Rabdarea e blajina; e grea si enervanta pentru cei ce n-o cunosc, insa atat de apreciata pentru cei ce ajung sa o cunoasca.
Acum stam la un pahar de impacare pe banca de langa ring. Suntem doar eu si ea. Si e atat de firava. Se uita la mine cu ochii ei mari si impaciuitori. Ar vrea sa ii promit ca o sa dureze insa stim bine ca ne vom reintalni. Peste o zi, peste o saptamana, poate o luna sau mai mult o sa ma razvratesc si o sa simt din nou mirosul imbacsit al podelei ringului de box. Si ea va fi intocmai la fel de neclintita si manierata in miscari, poate chiar un pic mai trista. Dar pana cand voi simti nevoia de a-mi lua portia de rabdare mai e timp. E timp destul cat sa clarific 2,3 probleme. Imi intorc capul si o privesc. Ea ma urmareste deja. Altcandva m-as fi fastacit dar altcandva e demult o amintire. Ea imi zambeste intelegator iar eu imi cobor privirea si dau afirmativ din cap. “-Ai dreptate!” si strang usor din buze. Poate am sa termin cartea aceea pe care am inceput-o cu ceva timp in urma. Da, chiar asta am sa fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu