seara de iulie

sunt departe.
opreste muzica. inchide portierele. lasa masina sa zaca in spatele nostru....si ia-ma de mana; zambeste-mi. e aproape seara si e cald. imi ridic capul catre cer si inchid ochii. imi las bratele sa atarne usor pe langa si inspir...o gura mare,o gura nesatula de aer de tara. ma simt usor. iar tu ma iei de mana si ma tragi dupa tine. alergand prin iarba mare ma arunc in spinarea ta si ma simt aproape mic. ieri aveam 10 ani. ieri alergam cu soarele pe fata si vantul in par. ieri culegeam zmeura pe dealuri si alergam prin porumb. sunt 100 de motive pentru care m-as intoarce ieri. stii ca te-as iubi pana as muri. mereu mi-e dor de tine. mereu....mereu...
hai sa simtim iarba. mmm..pamantul e moale,sub caldura de peste zi. culorile se intrepatrund in cer,incet. dealurile tremura inspre orizont. murmura garla la picioarele noastre. iar apa trece usor peste cer...peste culori...racorindu-le. iti amintesti cand ti-am spus ca voi avea rabdare? si sunt atat de fericit ca atunci e in sfarsit acum..si acum e pentru seara asta,intotdeauna. stau cu capul intors spre tine si cu varful degetelor iti ating varful degetelor. daca ai fi o casa as locui in tine,toate zilele mele.
cate doua,cate trei...sfioase apar stelele. si miezul cerului ni se arata cate putin cate putin ca o harta catre maine. daca as fi in intuneric m-ai conduce inspre lumina. aici cerul e mai aproape. intinde mana si ai sa vezi ca poti strange cateva ganduri dintr-o stea. eu vreau sa incerc. imi ridic usor mana si imi doresc sa ajung sus,langa ele...sa le mangai cu degetele...sa le cuprind doar putin...sa le strang usor..sa curga un pic de praf peste umbrele de pe dealuri,sa le contureze formele...sa le straluceasca. piesa cu piesa,asa se imbina totul. sarut cu sarut,asa se scurg din mine,pe rand,pe rand.
zambetul asta il stii. brusc ma ridic. vreau sa imprasti lumina lunii din garla; s-o arunc pe pietre imprejur,pe iarba...pe tine....sa te ud cu lumina de luna de iulie. diamante? atatea cantece si filme despre pretioasele diamante. n-avem bani dar avem acum toate diamantele din luna. zboara peste noi,se aseaza pe noi,intra in noi...sunt noi. si noaptea e aprinsa. strange-ma la pieptul tau si imparte-ti pretioasele diamante cu mine. pune-mi-le unde le sta cel mai bine. pune-le pe buzele mele. am sa le sorb insetat. toropeala de peste zi m-a uscat. si parul tau e de abanos si pielea fina...
se face tarziu si-ar trebui sa ne intoarcem dar gandul la jungla de beton imi fura din stralucire. a aparut dintr-o data si e atat de ascutit. ma taie fara mila. vad mainile noastre desfacandu-se. vad colturile gurilor coborand. simt priviri mai reci. te pierd acolo. ma pierd acolo. si diamantele lunii devin negre si grele pe obrajii mei...curgand catre un zambet apus...rapus...scurs. linia dintre noi e mai bine conturata de muzica...e mai tare...scrasnetul pietrisului sub roti...e in ceata...tabloul unui sat prafuit in spatele nostru.
mai lasa-ma sa-mi ridic privirea o data inainte sa plecam. cerul e mai aproape aici,ti-am mai spus. un ultim suras stirb,un fluturat de gene,nostalgicc :va multumesc,stelelor.

Portia mea de rabdare

Din totdeauna m-am regasit in unul dintre colturile ringului, transpirat, inversunat, nelinistit. Iar ea, tacuta ca de obicei, cu un zambet compatimitor, ma priveste blajin aproape indiferent. Stie ca sunt dispus sa lupt pana in panzele albe pentru ceea ce imi doresc acum,in momentul acesta. Stie ca va castiga. E atat de sigura. Oh,da! Ii pot citi siguranta impunatoare in ochi. As vrea sa fie sfidatoare, sa se dea mare si sa se impuna; sa se laude singura cu toate tertipurile sale de pret si sa-mi dea peste nas cu manusa de duel. Insa ea este atat de linistita si sigura pe sine fara a intrece vreo regula de bun simt , incat ma scoate din minti. E ca un drog. O vreau asa de tare dar totusi ma lupt caci stiu ca-mi va da dependenta, iar eu sunt un animal salbatic, sunt un leu …nimeni nu-mi dicteaza ce si cum sa fac; eu sunt propriul meu stapan. Jocul picioarelor si pumnii stransi, proteza de protectie ma jeneaza, parca nu mai pot respira, vreau sa aud gongul! Nu e nici prima si cu siguranta nici ultima mea rafuiala cu Rabdarea. O sa ma invete inca o data aceeasi lectie, aceeasi lectie pe care eu, ca un copil incapatanat ce sunt, refuz sa o retin si de aceea revin de fiecare data in acest ring pentru a-mi fi predata si explicata. Rabdarea n-o sa ma ia la pumni cu toate ca as vrea sa o vad vanata, ea nu o sa imi aplice vreun croseu stanga sau vreun uppercut cu toate ca mi-as dori sa o vad K.O., ea isi va pastra manierele, se va misca gratios intr-un dans de stanga-dreapta si ma va ameti din trei piruete. O piedica pusa cu delicatete sau un suav branci ma va trimite cu fata la podea. Ea nu va rade batjocoritor in spatele meu si nu-si va sarbatori victoria deoarece cu fiecare data cand ma gaseste in ring, gata de inca un meci, stie ca a pierdut…. Poate de aceea e si atat de tacuta…poate e de fapt trista…Rabdarea tot incearca sa-mi spuna ca lucrurile bune vin pentru cei ce asteapta insa eu ca un nebun i-o intorc spunand ca am asteptat deja prea mult; fiecare zi irosita nu se mai intoarce…nu poti cumpara momentele trecute. Iar ea ma priveste cu mila si-mi spune ca sunt zile irosite doar daca stau si ma gandesc ca nu pot avea ceea ce-mi doresc acum…intr-un viitor apropiat voi fi fericit insa pana atunci ar trebui sa valorific fiecare clipa…o carte citita, o plimbare cu un prieten, un film, sunt atatea lucruri cu care mi-as putea umple timpul in loc sa ma gandesc doar la ceea ce vreau acum, aici…ca un copil rasfatat ce sunt. Rabdarea e blajina; e grea si enervanta pentru cei ce n-o cunosc, insa atat de apreciata pentru cei ce ajung sa o cunoasca.
Acum stam la un pahar de impacare pe banca de langa ring. Suntem doar eu si ea. Si e atat de firava. Se uita la mine cu ochii ei mari si impaciuitori. Ar vrea sa ii promit ca o sa dureze insa stim bine ca ne vom reintalni. Peste o zi, peste o saptamana, poate o luna sau mai mult o sa ma razvratesc si o sa simt din nou mirosul imbacsit al podelei ringului de box. Si ea va fi intocmai la fel de neclintita si manierata in miscari, poate chiar un pic mai trista. Dar pana cand voi simti nevoia de a-mi lua portia de rabdare mai e timp. E timp destul cat sa clarific 2,3 probleme. Imi intorc capul si o privesc. Ea ma urmareste deja. Altcandva m-as fi fastacit dar altcandva e demult o amintire. Ea imi zambeste intelegator iar eu imi cobor privirea si dau afirmativ din cap. “-Ai dreptate!” si strang usor din buze. Poate am sa termin cartea aceea pe care am inceput-o cu ceva timp in urma. Da, chiar asta am sa fac.