Sămânța

Din capitolul "cu ce-mi mai umplu noptile in ultima vreme", va prezint: 

"Sămânța" - Poveste de adormit copiii

"O samanta a fost plantata. A mijit ochii mirata , confuza, tremurand. Cu toate ca nu stia nimic si nu-si putea imagina ce se intampla cu ea, nu s-a gandit nici o secunda sa dea inapoi.

Sursa

Anii au trecut si samanta a inceput sa se transforma mai intai intr-un mic bulb, apoi sa se dezvolte si mai apoi un firicel si-a strecurat trupul firav prin pamantul tare. Uitase ca se nascuse confuza. Locul confuziei fusese luat de curiozitate. Fiecare zi  ii intensifica emotia. Gandul de a iesi la lumina ii umplea tot timpul. Toate gandurile si toate visele ei erau pline de speranta si asteptare arzanda. In unele nopti auzea zgomote in solul in care se afla. In unele nopti erau mai mult pulsatii care ii produceau un anume disconfort. In alte nopti simtea un aer cald care o invaluia protectiv si o ajuta sa se inalte cu inca un milimetru; sau cel putin asa ii placea sa creada.

Dupa ceva vreme a simtit ca nu mai are loc, ca se sufoca, parca o apasa tavanul sau poate doar crescuse prea mult pentru locul in care se afla. Auzise ca alte seminte erau deja in lume, acolo, sus, la lumina soarelui si se necajise la gandul ca doar ea ramasese in urma. Chiar se infuriase si la un moment dat s-a invinuit pentru propria-i nenorocire.

A mai trecut o vreme si in sfarsit momentul a sosit. Nu-si mai aminteste exact toate detaliile , euforia momentului ii lasase o usoara amnezie, insa isi aminteste clar cand a simtit soarele pe trupul ei firav. Era atat de moale, atat de bland, nu foarte fierbinte ca dorinta ei de a-l cunoaste insa nici prea rece ca adancimile din care venise; caldut intr-atat sa o faca sa si-l doreasca constant in viata ei. In sfarsit razbise prin sol, ajunsese in momentul pentru care isi pregatise bratele deschise inca din frageda pruncie. Insa nu a deschis bine ochii si nu s-a bucurat indeajuns de primele raze caci umbra i-a acoperit privirea.

S-a trezit inconjurata de multe alte seminte, mai mari, mai solide , cele crescute inaintea ei. Acum toate stateau in jurul ei si o priveau. Unele erau mirate, altele susoteau. Cateva s-au apropiat si de-a lungul zilelor ce au urmat i-au povestit cate-n luna si-n soare. S-au infratit. Au trecut prin ploi si zapezi, vanturi si secete. Crescute din acelasi sol, udate de aceeasi ploaie, frunza-n frunza catre soare. Doar ca zile au venit si zile au plecat iar samanta simtea ceva nou in interiorul ei. Nu era caldura dogoritoare a curiozitatii si nici bucuria nemasurata a vederii soarelui. Era ceva nou ce nu-si putea explica dar care o invaluia domol in caldura iar cand se facea nevazut ii lasa un gust dulce amar. La inceput l-a ignorat insa in timp a inceput sa fie mai mult amar decat calduros , sentimentul acesta.

Zi dupa noapte si anotimp dupa anotimp, samanta a trait si a crescut alaturi de suratele ei. Unele au fost furate de departari iar altele au aparut din neant. Zilele erau sub semnul faptei si al zumzetului, pe cand noptile ale meditatiei si ale viselor. Si incet dar sigur samanta noastra si-a dat seama ca mai toate celelalte seminte erau asemenea insa niciuna la fel ca ea. Ea simtea altfel. Era altfel. Era ciudata!? Era nebuna!? Era stramba!? Semintele au vazut-o nedumerita si-au tras-o dupa ele, unele intr-o parte, altele intr-alta insa samanta vroia sa-si gaseasca calea ei. A inceput sa realizeze ca se incurcase mult si dupa vorbele suratelor n-ar mai fi fost cale de intoarcere insa a refuzat sa le asculte. Stia ca vrea ceva schimbat , stia ca vroia sa scape de amaraciunea aceea suparatoare. Vroia sa se inalte dar simtea ca nu poate sa o faca de una singura. Avea nevoie de ajutor.

Intr-o zi o furtuna mare a venit si samanta s-a trezit brusc langa un arac. O bucata slaba de lemn langa care nu avea ce sa caute sau cel putin asa credea. Aracul a privit-o bland si a inceput sa prinda drag de ea. I-a spus ca o s-o ajute dar samanta a refuzat privindu-l suspect. Dupa cateva zile, mai in gluma, mai in joaca, a inceput sa-si agate trupul de el. La un moment dat s-a clatinat dar el a prins-o. Dupa alte cateva zile a fost luata de vant si s-a trezit lovita la pamant. A crezut ca nu merita sa fie langa arac, daca pana si natura o smulgea de langa el, era un semn. Doua saptamani mai tarziu si erau atasati din nou. Samanta acum incepea sa creada cu adevarat in ajutorul lui, iar aracul era fericit ca in sfarsit se intelegeau.

In tot timpul acesta celelalte seminte i-au urmarit si si-au foit frunzele, s-au indoit si s-au ingalbenit. Lor de ce nu le daduse nimeni un arac? Sau de ce aracul lor era mai slab si se tot rupea? Aracul ei de ce era asa puternic? Ce vazuse aracul ala la ea? Zumzaiau si se foiau incat unora incepusera sa le cada frunzele. Insa samanta noastra nu vedea, nu auzea, iar cand era sa vorbeasca cu ele, dansele zambeau si-si scuzau galbejeala sub diferite pretexte. Alte seminte ii spusesera ca ar trebui sa bage de seama cu cine se inconjoara insa samanta noastra le apara pe-ale sale neputand sa inteleaga de ce altele insinuau rautati.

Dupa o perioada insa, samanta a inceput sa auda susoteli, sa prinda cate-un gest mai nelalocul lui si mare i-a fost mirarea cand si-a dat seama ca semintele surate planuiau ceva deloc bun. Crescuse impreuna, iesite din acelasi sol, trecute printre atatea, ele ii vroiau raul. S-a incovoiat samanta atunci, ceva inauntrul ei s-a rupt. A vrut sa se rupa singura, sa se vestejeasca si sa cada, sa ajunga una cu pamantul din care a iesit. Si toate semintele s-au dat la o parte. Doar unul singur n-a lasat-o, aracul.

Trecut-au zile, saptamani si a venit timpul sa fie smulse buruienile. Samanta noastra din atata seva varsata pe dinauntru, a crescut si a inflorit mai frumoasa ca toate celelalte. Iar aracul a sustinut-o in fiecare clipa. El ii zambea cand ea se agata mai sus iar ea ii raspundea cu un zambet la fel de frumos cand el se apropia mai tare de dansa.

Toate s-au dus, cu radacini cu frunze moarte, cu zumzet innecat si brate incovoiate. Doar samanta noastra a mai ramas, mai inalta ca niciodata, mai falnica si mai frumoasa, langa aracul drept care n-a incetat sa o tina pe drumul cel bun.

Iar in locul suratelor au fost plantate seminte noi, mai de soi care se-asteapta sa creasca mai falnice si mai brave, iar intr-un viitor apropiat, impreuna, vor da o cultura mai buna."

P.s.: Abia cand am dat sa o postez mi-am dat seama ca fara diacritice vorbim despre "Samanta"(mi-aduc aminte cand eram copil si ma uitam la serial pe tvr1 la un televizor alb negru pe lampi si ma minunam ce mai da din nas simpatica de ea).

Daca ai ajuns pana aici zic sa mergi si mai departe, cine stie unde poti ajunge?!

" Portia mea de rabdare"

"Donna avea 2 ani..."

 In plus mai gasesti in dreapta si alte ambrambureli de-ale mele prin istoric, asta daca chiar n-ai nimic mai bun de facut.

Va urma.

Beldi