Salutare.
Asa cum va scriam AICI vara anului trecut am petrecut-o in mare parte pe insula Kefalonia in Grecia. Astazi zic sa purcedem la drum... si ce mai drum : o escala de 11 ore in Atena, o seara in vecinatatea Acropolelui, o dimineata plina de peripetii pe insula.
"Ora 16:30 - decolam! Centura e stransa, telefonul in "flight mode", privesc cum rand pe rand aeroportul, campurile din jurul capitalei, Dambovita si lacurile ei se fac din ce in ce mai mici pana cand ajung sa dispara in spatele unei plapumi de nori albi, pufosi. Ma bucur ca am loc la geam. Imi pun castile pe urechi si astept linistit snack-ul in timp ce rasfoiesc revista gasita in buzunarul scaunului din fata mea. Incerc sa fiu pe cat se poate de calm cu toate ca ma gandesc ca ma asteapta o multime de noutati: un hotel nou, un job nou - voi lucra pentru prima data ca sef al echipei de animatie, responsabilitati noi, un loc nou, experiente noi, oameni noi.
"- Sunt entuziasmat insa si temator insa acum voi fi calm. Ma voi bucura de fiecare moment! O sa fie bine! Ba nu! O sa fie extraordinar!" Incerc sa gandesc pozitiv insa exact in momentul urmator simt cum gandurile imi vin talmes balmes in minte oricat de tare as incerca sa ma relaxez.
Zborul decurge lin si ajung pe aeroportul din Atena. E in jur de ora 18:30 cand decid sa-mi cumpar bilet pentru trenul care ma va duce in mijlocul orasului. Nu-mi doresc sa-mi petrec intreaga escala de 11 ore in aeroport. E o zi calda de inceput de iunie si soarele e inca sus pe cer. Dupa aproximativ 20 de statii cobor la Monastiraki. Metroul e curat si sunt surprins ca nu exista nici un spatiu publicitar pe peretii statiilor, un lucru pe care o sa-l observ mai tarziu si in aeroport. Imi da senzatia de curatenie, de organizare si de simplitate bine venita dupa avalansa sufocanta de afise si panouri publicitare din tara.
De la primul pas facut la iesirea din metrou fosnetul orasului agitat imi umple urechile. Miroase a urina si gaz de esapament. Un boschetar trage dintr-o punga de carton iar la coltul strazii doua pisici cauta speriate resturi intr-un tomberon. Frapanta asocierea acestor imagini cu cele pe care le intalnesc la mai putin de 10 metri de iesirea din metrou: o piata vasta plina de tineri care se bucura de ziua de vara, vorbesc tare si gesticuleaza vehement, se dau cu skateboard-ul, fumeaza sau se plimba; pe fundal se vede impunator Acropolele. Decid sa o iau agale pe stradute, sa colind putin imprejurimile.
N-am semnal la telefon pentru ca am uitat sa-mi activez roamingul si nici baterie nu prea mai am. Trec pe langa englezi si germani, italieni si multi, multi greci. Aud cateva cuvinte in poloneza si-mi aduc aminte de colegii din echipa hotelului in care am lucrat cu 2 ani in urma in Creta. Zambesc. Imi continui drumul urcand un sir de scari care ma duc catre o strada exact la poalele Acropolelui. Doi tineri canta langa un tufis la bouzouki. Stau turceste si par prinsi intr-o lume a lor. Ma opresc si le fac o fotografie.
Continui sa merg catre un deal apropiat de unde Partenonul arata superb la apus. Intru in vorba cu o tanara cu trasaturi asiatice si o rog sa-mi faca o fotografie. Apoi ma asez pe jos, fumez o tigara si ma bucur de priveliste. E a 3-a oara cand vizitez Atena. Prima oara am fost in 2007 cu doi colegi cu care lucram in Peloponez iar a 2-a oara in 2008 cu cativa colegi pe care-i intalnisem in Rodos. Am vizitat de doua ori Partenonul insa inca nu am ajuns la muzeul Acropolelui.
Atena e o mare de cladiri albe vazute din locul in care stau. Dupa cateva minute bune decid sa-mi continui promenada. Pasii ma poarta pana la masa unei taverne unde imi potolesc foamea cu o portie de gyros si setea cu un Mythos rece. Majoritatea cafenelelor si a restaurantelor au wi fi si am norocul sa gasesc si o priza asa ca decid sa-mi incarc telefonul si sa-mi activez roamingul. Seara se lasa si iau ultimul tren la ora 23:00 catre aeroport.
Restul noptii mi-l petrec printre paginile unei carti sorbind doua frappeuri. Am timp sa ma plimb si dau de oameni ghemuiti care dorm pe podea in sectiunea rezervata unei expozitii de fotografie din cadrul aeroportului.
Dimineata se apropie cu pasi lenti si imi simt pleoapele din ce in ce mai grele. Asteptarea ia sfarsit si ma urc in avion cu gandul la o cafea tare insa acum nici marsul unei fanfare n-ar reusi sa ma faca sa-mi tin ochii deschisi. Adorm jumatate de ora inainte sa aterizam in Kefalonia. Imi amintesc ca ma uitasem fugitiv pe informatiile despre insula si sunt surprins sa constat ca Gara de Nord din Bucuresti este un mamut fata de ceea ce numesc ei aeroport aici.
Imi iau bagajul si incep sa scruntez cu privirea persoana de la compania de rent-a-car care ar trebui sa poarte un tricou rosu si o foaie cu numele meu. Zaresc un baiat insa pe foaia din mainile lui, dupa minimele mele cunostinte de greaca, scrie orice altceva in afara de numele meu. Pe jumatate adormit il intreb daca asteapta un roman care trebuie sa ajunga la hotelul Ionian Sea Kounopetra. Imi raspunde ca nu. Il intreb daca e sigur si imi spune ca e sigur 100%. Incep sa ma panichez. Mi-e somn si tot ce vreau e sa ajung la hotel, sa fac un dus si sa dorm cateva ore. Imi spune ca va reveni in jumatate de ora si va suna la agentie sa verifice.
Jumatatea aceea de ora imi pare cea mai lunga. Fumez vreo 5 tigari de nervi si mai beau o cafea, Deja simt ca miros a transpiratie si ma apuca un val de nervi. Intr-un final vad masina rosie ca se apropie. Baiatul cu care am vorbit mai devreme imi face semn sa urc si-si cere mii de scuze. Sefa lui uitase sa-l informeze in privinta mea. Pun o fata posaca si urc. Imi trag ochelarii de soare pe ochi. Ma simt ca un vampir la lumina.
Numele soferului e Yannis si pare mult prea plin de energie pentru un om care lucreaza de la 7 dimineata. Drumul nu e lung. Yannis ma intreaba daca am mai calatorit pana acum in Grecia si e surprins cand ii spun ca sunt pentru a 6-a oara aici. Apoi imi ofera cateva informatii despre insula, cateva plaje pe care trebuie sa le vizitez neaparat si imi spune ca o sa ma lase in port. In cateva minute trebuie sa soseasca feribotul. Pot cumpara bilet la bordul acestuia iar pe partea cealalta o colega de-a lui ma asteapta. Nu inteleg nimic. Unde plec cu feribotul? Imi spune ca insula are doua peninsule si ca hotelul se afla in capul sudic al peninsulei vestice. Exclam un "-Aham!" uimit si-i multumesc blestemandu-mi in gand prostia de a nu ma informa despre locul asta. Norocul meu ca Yannis imi ofera cadou o harta a insulei.
Imi trag bagajul pe care il consider acum mult prea greu din cauza lucrurilor nefolositoare luate la mine ca de fiecare data. Ma amestec in noianul de oameni si masini care urca si coboara pe si de pe ferry. Dupa cateva minute vaporul se indeparteaza usor de capitala Argostoli. Fac repede cateva fotografii si ma asez pe o banca insa acum cofeina se trezeste in mine. Nu am stare asa ca urc la etajul superior si ma holbez la intinderea de ape. Zaresc un mausoleu undeva pe o limba de pamant care strapunge marea si-mi promit ca intr-o zi voi ajunge sa-l vizitez. Soarele incepe sa fie din ce in ce mai puternic. Simt ca o sa ma topesc.Dupa jumatate de ora ajung in portul satului Lixouri. Efectul cofeinei s-a mai domolit .
Caut sa vad un tricou rosu insa de data asta vad mai multe, la fel de multe ca si masinile companiei rent-a-car. Intru in vorba cu o femeie in varsta de vreo 30 de ani care-mi raspunde in engleza cu un accent cunoscut. Am nimerit unde trebuie, chiar ea va fi cea care ma va duce la hotel. Ii uit numele exact in urmatorul moment dupa ce mi-l spune. "-Oare era Stephany sau Sophie?!" E din Scotia, maritata cu un grec si stabilita pe insula de ani buni. Pe drum imi spune ca insula e destul de mica, traiesc aici in jur de 35.000 de locuitori. Turismul si infrastructura nu sunt foarte dezvoltate iar in 1953 in urma unui cutremur puternic cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter , insula a fost in mare parte distrusa, cutremurul cauzand pagube de sute de milioane de dolari si plecarea a 100 de mii de locuitori din totalul de 125.de mii .
Asta este exact cireasa de pe tort de care am nevoie la ora asta. O intreb daca au mai avut loc cutremure si cat de frecvent iar ea "ma asigura" ca poate o sa simt si eu unul, doua cat voi fi aici. Apoi zambeste scolareste in timp ce eu inghit in sec.
In cateva minute ajungem la hotel. Ne uram reciproc o zi buna si ma indrept spre receptie. Gandul imi e doar la un pat moale . Pana la urma dusul pot sa-l fac cand ma voi trezi.Asa cum va scriam AICI vara anului trecut am petrecut-o in mare parte pe insula Kefalonia in Grecia. Astazi zic sa purcedem la drum... si ce mai drum : o escala de 11 ore in Atena, o seara in vecinatatea Acropolelui, o dimineata plina de peripetii pe insula.
"Ora 16:30 - decolam! Centura e stransa, telefonul in "flight mode", privesc cum rand pe rand aeroportul, campurile din jurul capitalei, Dambovita si lacurile ei se fac din ce in ce mai mici pana cand ajung sa dispara in spatele unei plapumi de nori albi, pufosi. Ma bucur ca am loc la geam. Imi pun castile pe urechi si astept linistit snack-ul in timp ce rasfoiesc revista gasita in buzunarul scaunului din fata mea. Incerc sa fiu pe cat se poate de calm cu toate ca ma gandesc ca ma asteapta o multime de noutati: un hotel nou, un job nou - voi lucra pentru prima data ca sef al echipei de animatie, responsabilitati noi, un loc nou, experiente noi, oameni noi.
"- Sunt entuziasmat insa si temator insa acum voi fi calm. Ma voi bucura de fiecare moment! O sa fie bine! Ba nu! O sa fie extraordinar!" Incerc sa gandesc pozitiv insa exact in momentul urmator simt cum gandurile imi vin talmes balmes in minte oricat de tare as incerca sa ma relaxez.
Zborul decurge lin si ajung pe aeroportul din Atena. E in jur de ora 18:30 cand decid sa-mi cumpar bilet pentru trenul care ma va duce in mijlocul orasului. Nu-mi doresc sa-mi petrec intreaga escala de 11 ore in aeroport. E o zi calda de inceput de iunie si soarele e inca sus pe cer. Dupa aproximativ 20 de statii cobor la Monastiraki. Metroul e curat si sunt surprins ca nu exista nici un spatiu publicitar pe peretii statiilor, un lucru pe care o sa-l observ mai tarziu si in aeroport. Imi da senzatia de curatenie, de organizare si de simplitate bine venita dupa avalansa sufocanta de afise si panouri publicitare din tara.
De la primul pas facut la iesirea din metrou fosnetul orasului agitat imi umple urechile. Miroase a urina si gaz de esapament. Un boschetar trage dintr-o punga de carton iar la coltul strazii doua pisici cauta speriate resturi intr-un tomberon. Frapanta asocierea acestor imagini cu cele pe care le intalnesc la mai putin de 10 metri de iesirea din metrou: o piata vasta plina de tineri care se bucura de ziua de vara, vorbesc tare si gesticuleaza vehement, se dau cu skateboard-ul, fumeaza sau se plimba; pe fundal se vede impunator Acropolele. Decid sa o iau agale pe stradute, sa colind putin imprejurimile.
N-am semnal la telefon pentru ca am uitat sa-mi activez roamingul si nici baterie nu prea mai am. Trec pe langa englezi si germani, italieni si multi, multi greci. Aud cateva cuvinte in poloneza si-mi aduc aminte de colegii din echipa hotelului in care am lucrat cu 2 ani in urma in Creta. Zambesc. Imi continui drumul urcand un sir de scari care ma duc catre o strada exact la poalele Acropolelui. Doi tineri canta langa un tufis la bouzouki. Stau turceste si par prinsi intr-o lume a lor. Ma opresc si le fac o fotografie.
Continui sa merg catre un deal apropiat de unde Partenonul arata superb la apus. Intru in vorba cu o tanara cu trasaturi asiatice si o rog sa-mi faca o fotografie. Apoi ma asez pe jos, fumez o tigara si ma bucur de priveliste. E a 3-a oara cand vizitez Atena. Prima oara am fost in 2007 cu doi colegi cu care lucram in Peloponez iar a 2-a oara in 2008 cu cativa colegi pe care-i intalnisem in Rodos. Am vizitat de doua ori Partenonul insa inca nu am ajuns la muzeul Acropolelui.
Atena e o mare de cladiri albe vazute din locul in care stau. Dupa cateva minute bune decid sa-mi continui promenada. Pasii ma poarta pana la masa unei taverne unde imi potolesc foamea cu o portie de gyros si setea cu un Mythos rece. Majoritatea cafenelelor si a restaurantelor au wi fi si am norocul sa gasesc si o priza asa ca decid sa-mi incarc telefonul si sa-mi activez roamingul. Seara se lasa si iau ultimul tren la ora 23:00 catre aeroport.
Restul noptii mi-l petrec printre paginile unei carti sorbind doua frappeuri. Am timp sa ma plimb si dau de oameni ghemuiti care dorm pe podea in sectiunea rezervata unei expozitii de fotografie din cadrul aeroportului.
Dimineata se apropie cu pasi lenti si imi simt pleoapele din ce in ce mai grele. Asteptarea ia sfarsit si ma urc in avion cu gandul la o cafea tare insa acum nici marsul unei fanfare n-ar reusi sa ma faca sa-mi tin ochii deschisi. Adorm jumatate de ora inainte sa aterizam in Kefalonia. Imi amintesc ca ma uitasem fugitiv pe informatiile despre insula si sunt surprins sa constat ca Gara de Nord din Bucuresti este un mamut fata de ceea ce numesc ei aeroport aici.
Imi iau bagajul si incep sa scruntez cu privirea persoana de la compania de rent-a-car care ar trebui sa poarte un tricou rosu si o foaie cu numele meu. Zaresc un baiat insa pe foaia din mainile lui, dupa minimele mele cunostinte de greaca, scrie orice altceva in afara de numele meu. Pe jumatate adormit il intreb daca asteapta un roman care trebuie sa ajunga la hotelul Ionian Sea Kounopetra. Imi raspunde ca nu. Il intreb daca e sigur si imi spune ca e sigur 100%. Incep sa ma panichez. Mi-e somn si tot ce vreau e sa ajung la hotel, sa fac un dus si sa dorm cateva ore. Imi spune ca va reveni in jumatate de ora si va suna la agentie sa verifice.
Jumatatea aceea de ora imi pare cea mai lunga. Fumez vreo 5 tigari de nervi si mai beau o cafea, Deja simt ca miros a transpiratie si ma apuca un val de nervi. Intr-un final vad masina rosie ca se apropie. Baiatul cu care am vorbit mai devreme imi face semn sa urc si-si cere mii de scuze. Sefa lui uitase sa-l informeze in privinta mea. Pun o fata posaca si urc. Imi trag ochelarii de soare pe ochi. Ma simt ca un vampir la lumina.
Numele soferului e Yannis si pare mult prea plin de energie pentru un om care lucreaza de la 7 dimineata. Drumul nu e lung. Yannis ma intreaba daca am mai calatorit pana acum in Grecia si e surprins cand ii spun ca sunt pentru a 6-a oara aici. Apoi imi ofera cateva informatii despre insula, cateva plaje pe care trebuie sa le vizitez neaparat si imi spune ca o sa ma lase in port. In cateva minute trebuie sa soseasca feribotul. Pot cumpara bilet la bordul acestuia iar pe partea cealalta o colega de-a lui ma asteapta. Nu inteleg nimic. Unde plec cu feribotul? Imi spune ca insula are doua peninsule si ca hotelul se afla in capul sudic al peninsulei vestice. Exclam un "-Aham!" uimit si-i multumesc blestemandu-mi in gand prostia de a nu ma informa despre locul asta. Norocul meu ca Yannis imi ofera cadou o harta a insulei.
Imi trag bagajul pe care il consider acum mult prea greu din cauza lucrurilor nefolositoare luate la mine ca de fiecare data. Ma amestec in noianul de oameni si masini care urca si coboara pe si de pe ferry. Dupa cateva minute vaporul se indeparteaza usor de capitala Argostoli. Fac repede cateva fotografii si ma asez pe o banca insa acum cofeina se trezeste in mine. Nu am stare asa ca urc la etajul superior si ma holbez la intinderea de ape. Zaresc un mausoleu undeva pe o limba de pamant care strapunge marea si-mi promit ca intr-o zi voi ajunge sa-l vizitez. Soarele incepe sa fie din ce in ce mai puternic. Simt ca o sa ma topesc.Dupa jumatate de ora ajung in portul satului Lixouri. Efectul cofeinei s-a mai domolit .
Caut sa vad un tricou rosu insa de data asta vad mai multe, la fel de multe ca si masinile companiei rent-a-car. Intru in vorba cu o femeie in varsta de vreo 30 de ani care-mi raspunde in engleza cu un accent cunoscut. Am nimerit unde trebuie, chiar ea va fi cea care ma va duce la hotel. Ii uit numele exact in urmatorul moment dupa ce mi-l spune. "-Oare era Stephany sau Sophie?!" E din Scotia, maritata cu un grec si stabilita pe insula de ani buni. Pe drum imi spune ca insula e destul de mica, traiesc aici in jur de 35.000 de locuitori. Turismul si infrastructura nu sunt foarte dezvoltate iar in 1953 in urma unui cutremur puternic cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter , insula a fost in mare parte distrusa, cutremurul cauzand pagube de sute de milioane de dolari si plecarea a 100 de mii de locuitori din totalul de 125.de mii .
Asta este exact cireasa de pe tort de care am nevoie la ora asta. O intreb daca au mai avut loc cutremure si cat de frecvent iar ea "ma asigura" ca poate o sa simt si eu unul, doua cat voi fi aici. Apoi zambeste scolareste in timp ce eu inghit in sec.
La receptie dau peste o doamna in varsta care nu vorbeste prea bine engleza insa reusim sa ne intelegem cu chiu cu vai. Imi spune ca nu stie nimic despre sosirea mea insa imi promite o camera pana cand va sosi managerul si atunci voi putea vorbi cu dansa. Raman mut pret de cateva secunde. Decid sa renunt la mirare si confuzie. O urmez spre camera si-i multumesc. Nu mai am putere nici sa vad unde ma aflu. Imi pun bagajul intr-un colt si-mi arunc hainele pe un scaun. Cad lat in pat. Vreau sa dorm!
Dupa doua ore sunt in picioare din nou. Urmeaza o zi plina de noutati.
Va urma.
Beldi
